Mestru Fernandu

Mestru Fernandu, lu scarparu,
minava paru e ‘ccughia sparu.
Quiddi scarpi ca ti tava,
mancu ci li ‘rricalava:

Era mestru cu vindia,
cu tagghiava e cu cusia:
Scarpi cruessi o stuvali
pi villani e manuvali.

Ci po’ l’acqua trapanava,
li calosci ti ‘ngarzava.
Comu era o comu sia,
senza nienti no s’assìa.

Ci ncununu si lagnava
ca lu numuru mancava,
la ‘llargava, la scusìa,
ma la scarpa nci vindia.

Sulu unu prutistau
e la scarpa nci lassau:
c’allu muertu no trasia
e chiù grandi la vulia.

Lu scarparu, cu pacienza,
mancu fossi na sintenza:
“ Fessa mia! Tu l’hà capiri
ca lu muertu ce pò diri:
ca va stretta e no’ ncì trasi ?
Spingi e po’ vi’ comu lu quazi !
Tanti muerti agghiù sirvutu,
mai nisciunu è ‘ntervinutu,
e, giacchè no’ s’è lagnatu,
certu buenu è caminatu! “

Lascia qui il tuo pensiero!