L’emigranti

Ce ti cunvina la fami ‘ntra la menti,
scumbussula la vita, pierdi li sentimenti,
lassi la terra, l’affetti, li parienti,
ti nni vai e no dici propria nienti.

Ma no ti pue’ scurdari ‘ddo’nci ha’ natu,
puru ca tanti cosi la vita t’è nigatu.

Sembra ieri: to’ varrattuli ‘ccucchiati,
insiemi a do’ strazzi ‘nturtigghiati,
li sistimai cu tanta nustalgia
‘mmienzu alla casa ca non era mia,
‘ntra do’ vecchi valici ti cartoni
cu pozzu sci’ luntanu, sapi ‘ddoni.

Nu cunpari, prima ti mei, si n’era sciutu,
cu tanti spiranzi e suenni era partutu.
Toppu nu mesi ti viaggiu ‘mmienz’a mari
no sta vitìa l’ora pi ‘ccuminzà’a fatiari.
Finarmenti all’Ameraca ‘rrivau
e chianu chianu la lingua si ‘mparàu.

Feci furtuna, fatiàu com’a nu pacciu
cu ‘nn’essi la famiglia d’ogni ‘mpacciu.
Pinsandu a mei, na lettara mandau:
vulì a sapìa ci ‘dda’ vulìa a vau.

Era nu fogliu ti lacrimi bagnatu,
mi cuntava quddu ca era cumbinatu.

No ‘nci pinsai to’ voti, non era pi dispiettu,
to’ richi ‘nci scrivìi: Mandimi nu bigliettu.
Vulìa partìa amprima, vulìa mi nni scìa,
priandu lu Signori ci sà mi pruvvitìa.

E quandu venni l’ora cu partu veramenti,
li lacrimi parlàunu, iu no dicia nienti.
Quedda matina, all’arba, ‘mmassati ‘bbasciu a mari,
quidd’urtimi saluti ce mi sapiunu amari!

Pinsavi ci sa la sorti tì rifacia ‘ncuntrari,
senza ca li famigli po’ s’erunu a scigghiari.
L’urtimi cosi mama mi sta raccumandava
a quddu fi gghiu sua cu no si li scurdava.

No mi lu scerru ‘ncora, ce fo’ quddu mumentu:
sirma mi sta vasava e sunàu lu bastimentu.
Era ‘rrivata l’ora, ormai er’a ‘nchianàri,
crandi fò lu tulori, ca ‘nd’erumu a lassari.

Cu forza e n’atra vota strinti mi li ‘mbrazzava,
li uecchi nci ticiunu ca no mi li scurdava.

Cussì quedda prumèssa nci la duvetti fari
ca qua, ci sapi quandu, nu giùrnu er’a turnari.

Chiùi ti quarant’anni ormai hannu passati,
ma iu mama e sirma no mi l’agghiu scirrati.
Quddu ca nci prumisi lu tissi e l’er’a fari:
ca qua, nu giurnu o l’atru, sicuru er’a turnari.

Stavota l’apparecchiu cu vegnu agghiu pigghiatu,
ma quandu agghiu scindutu nisciunu m’è spittatu.
No vi lu pozzu tiri, comu m’agghiu sintutu;
forsi era statu megghiu ci mai nc’era partutu.

Ancora ‘ntra li recchi na voci mi sintìa:
era quedda ti mama ca mi vulì a vitìa.
La vita mi ‘rripassai, totta, ‘ntrà nu mumentu:
mi pari ca fo ieri nanzi allu bastimentu.

Sta vota nci mancava a ci mi sta ‘mbrazzava:
mama, ca culla manu la capu mi ‘llisciava,
sirma, ca culli lacrimi la facci mi bagnava.

No agghiu persu tiempu, li fi uri agghiu pigghiati,
subbutu nanzi a loru nci l’agghiu sà ‘ggiustati;
ma puru alla Matonna, ca sempri agghiu priatu
luntanu ti lu Carmunu, ‘ddò m’hannu vattisciatu.

Ormai ……magghiu ‘nvicchiatu,
qua ……m’agghiu ‘rritiratu,
parlu l’americanu mienzu ‘nfarfugghiatu;
però Misciagni mia… no mi l’agghiu scurdatu!

Lascia qui il tuo pensiero!