Dedicata ad AGOSTINO “Re dei lidi”

Nu gnemmuru ti niervi e di saietti,
propria pi quiddi ca no ‘nc’è crisciutu,
curtu e malicavatu si n’è ‘ssutu,
omu ti mundu, garbatu e crianzatu.

Si l’è fumata bona lu signuru:
ti cuddu ca è vulutu, nienti l’è mancatu,
cu ‘dd’aria di fi tenti ‘nnammuratu.

Catena, bracciali e anieddi, tuttu t’oru,
cussì ‘mbardatu, mancu San Ghiatoru.

C’è pelli! Tirata e ‘Bbrunzata già ti la prim’òra,
nisciuna ‘nì scappava: bionda, rossa o mora,
fi n’anchi n’arbanesi, tinìu nu buenu mesi.

Ormai acqua passata, teni sulu ti cuntari,
ca, puru ca vuè criti, ce cosa pò pruvari?

Ci no l’atu capìtu, o propria nò crititi,
stà parlu ti Agustinu, il grande re dei lidi.

Biancu e ‘mpusimatu già ti la matina
n cuerpu no lu perdi ‘ntrà totta la marina.

Strintu lu scettru a manu, forti, pi lu cumandu
no ‘mmolla propria nienti, ci sapi sin’a quandu!

Teni Sant’Anna ‘mpugnu, avi ormai na vita,
canosci ci nci nasci e ci si v’a ‘mmarita;
e ginitori e fi li, e nonni e proniputi,
generazioni ‘nteri a qua nci hannu crisciuti.

Tuttu pricisu, tuttu a pirfi zioni,
rispettu versu tutti e tanta tucazioni;
‘gnin cosa a postu sua, no manca propria nienti,
e sia ca so’ striani, ca vecchi sua clienti.

Ci lu piccinnu a mari lu peti s’è scurciatu,
prima ti lu SOCCORSU lu peti è già sanatu.

Miraculu? Ca mancu l’ier’a diri:
la manu ti Agustinu, lu sai, no pò falliri.

Ci tira ientu forti, lu mari è assai acitatu,
sicuru, mai nisciunu a Sant’Anna s’è ‘nfucatu:
ca prima cu ti ‘ccucchi tiratu, ‘mmienz’ a mari,
sta subbutu Agustinu: “Lu bagnu no t’ha’ fari!”
Ci vula lu ’mbrilloni, na seggia è scunucchiata?

“No èti corpa mia ci ‘ccappi sta ‘nfurrata;
li cosi ca vi tau, nò sontu ti strapazzu:
tegnu li ricivùti ti Mobbili Colazzu!”

Ti la matina prestu, sin’alla sera tarda
no pigghia mai ‘rrifi na ci a tuttu no nci uarda.

E mai cu si sta zittu, sempri av’a strulicari,
lu viti ca sparesci quandu av’a sà mangiari.

Passata la furora, ripigghia lu cumandu.

E’ biancu ti bucatu, stiratu e ‘mpusimatu,
spacca la spiaggia a drittu cu l’aria sua spiciali,
li mancunu soltantu li grati t’uffi ciali.

Passu solenni, tuestu e, pi la circustanza
confi a lu piettu fori e intra nci va la panza.

La seggia ti regista l’aspetta allu cannetu,
nu uecchi lu ‘ccumpagna ti nanti e puru cretu.

No nc’et’ amori natu, sbocciatu, cunsumatu,
ca Agustinu, prima, nò l’era già sgamatu.

Sempri prudenti è statu, ti corni mai parlatu,
s’è sempri difi ndutu megghiu ti n’avvucatu.

Cuddu ca mai nisciunu, certu, si po scurdari,
ci pigghia lu microfunu e ‘ncegna a strulicari:
avvisi cu minacci, cazziati e poi cumandi;
ci no ti va’ trattieni ti bagni li mutandi.

Tu tici: Comu faci cu lassi sta marina
‘Ddo’ tuttu è rumastu cussi’ com’era prima?

Cavittuni, muluni, taieddi e tavulati,
sembra ca l’anni qua s’hannu fi rmati.

Litri ti birra, tressetti e, mo’, puru burracu,
ma vannu tutti a’ sensi, nisciunu mai ‘mbriacu.

Ogni annu nc’è lu pienu, no temi cuncurrenza,
ci no sta’ pruvvitutu rischi cu riesti senza.

Quarche mutivu an nforza nci av’a stari
ci a Sant’Anna la cota tocca a fari.

La sannu tutti la ragioni vera,
nisciunu pò fa’ fi nta ca no nc’era.

Crandi e piccinni, giuvini e carosi,
e vetuvi e‘nzurati e ziti e frischi sposi,
critati forti, faciti assi’ la bava:
“Senza Agustinu, Sant’ANNA NO NCI STAVA!”

Lascia qui il tuo pensiero!